Sunt pe o carare lungaa.. inconjurata de campii cum vezi numai in filme.. merg.. merg de cateva ceasuri.. dar nu vreau sa ma opresc.. sunt trista. furioasa. si imi vine sa plang.. dar nu plang.. cum as putea sa plang tocmai acum? cand am ajuns atat de departe.. nu are rost.. toate ranile pe care le am nici nu le mai simt.. nici nu mai conteaza una in plus sau in minus.. am cazut si m`am ridicat de prea multe ori.. si eforturile au fost in zadar.. din nou am luat-o de la capat.. doar pentru a da din nou gres.. dar de ce? si in plus de asta sunt doar o copila de doar 15 ani:)) .. sau poate noi oameni cautam intelegerea acolo unde nu trebuie.. sau poate nu am cautat indeajuns pentru a o gasi.. cert este ca e foarte bine ascunsa undeva.. iar eu inca o mai caut.. si am sa o caut.. nu o sa ma resemnez.. doar cei slabi se resemneaza.. continui sa merg.. pana ajung la capatul cararii.. dar la capatul carari nu e nimic.. e totul alb.. ma asez pe o piatra si ma odihnesc.. maine o voi lua de la capat.. dar de data asta v`a fi o alta carare..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu